o simpla vizita, o sonoritate aparte

Se spune ca vizitele sunt o placere atat pentru cei care le fac cat si pentru cei care le primesc, insa grila se schimba in momentul in care acestea determinta o senzatie ciudata care se concretizeaza doar intr-un singur gand si anume "ce fac eu acolo?" Am constat foarte uimita ca nu mai exista nimic care ma leaga de un decor, de o persoana, de o amintire ..pur si simplu zilele au trecut, momentele petrecute m-au schimbat, ecoul cuvintelor rostite au avut un caracter mult prea puternic in adancul sufletului si nu mai sunt ceea ce am fost..nici ochii mei nu mai privesc cu aceeasi dragoste prezenta acelei persoane langa tine.

Mi-am dat seama ca dragostea, in diferitele ei forme este un sentiment ce trebuie intretinut..este ca un foc, care trebuie alimentat zi de zi..faptul ca azi spui un cuvant dulce, maine ai un gest frumos, poimaine o atitudine draguta..poate spune multe despre tine ca persoana si despre cum ii vezi pe ceilalti.

E ciudat cand simti ca ceva in tine s-a schimbat, insa e dulce sentimentul unei lumi noi, a unei lumi in care ti s-a furat vartejul dulce-amarui al afectului, insa o lume in care te-ai castigat pe tine umpic mai puternica decat inainte.

Deseori viata ne sileste sa intoarcem fila vietii, sa incheiem un capitol (fie ca este vorba de o perioada a vietii care iti place, o conditie sociala in care te-ai obisnuit, o relatie lasata in spate, o oferta refuzata s.a), insa nu trebuie sa ne para rau ca a trecut, ci pentru ca s-a intamplat; indiferent ce consecinte a avut asupra noastra ceva sau cineva, nu trebuie sa regretam, ci trebuie sa constatam ca poate nu era de bun augur in viata noastra/

Toate gandurile acestea au fost declansate doar de o simpla vizita...in care mi-am dat seama ca nu trebuie sa renunt niciodata la ceea ce sunt pentru a salva un lucru care oricum era trecator, niciodata nu trebuie sa renuntam sa fim persoane cu coloana vertebrala incercand sa luptam pentru o cauza pierduta..ci trebuie sa lasam lucrurile sa evolueze de la sine, fara a le forta ..pentru ca o avea Dumnezeu un scop in toate.

Pe de alta parte e interesant cum ne pot face oamenii sa ne atasam de ei foarte repede si cum tot ei sunt cei care ne determina la un moment sa ne indepartam, sunt ca si vantul de toamna care loveste foarte aspru frunzele copacilor, dar in acelasi timp tot acesta este cel care le da culoarea splendida anotimpului. Ei bine in aceste cazuri, nu suntem noi cei care am avut de pierdut..ei sunt cei care nu au stiut cum sa ne tina acolo. Aceasta varianta se aplica fie ca vorbim de iubiti, iubite, cat si de prieteni, prietene, frati sau surori.

Marii iubareti ai vietii spun ca trebuie sa tii la o persoana neconditionat, nimic mai gresit in zilele noastre..totul e conditionat, intr-o lume atat de superficiala ..pana si iubirea daca nu are un suport, un impuls..se va pierde in crengile unei societati meschine si in amploarea rigiditatii sufletesti. Niciodata nu vom invata sa ne acceptam unii pe altii asa cum suntem fara ca in final sa apara discutii intrucat suntem poate prea diferinti, sferele psihice, sufletesti sunt strans legate de cum am fost construiti. Raspunsul cel mai simplu la aceasta problematica este compromisul, compromis ce tine de capacitatea noastra de a invata sa ne obisnuim cu ce avem langa noi, sa acceptam ceea ce ne place sau displace si comunicarea care de multe ori ne va salva din orice impas!

Ei bine se pare ca si lucrurile marunte au sonoritate puternica daca stim sa ne dam seama de aceste aspecte la timpul lor si sa le asimilam ca atare pentru ca doar asa vom invata sa apreciem tot ceea ce avem in jurul nostru(lucruri materiale, persoane dragi) si sa luptam pentru a ne pastra cat mai mult in suflet sentimentul dulce al iubirii fata de sexul opus, al iubirii fata de parinti, frati si prieteni!